Acum, dragi copii, voi știți ce oferă protecție inimii și plămânilor, cine este scutul de protecție al organelor vitale?
Dacă ne uităm pe tavan, ce vedem noi acolo? Copiii raspund
Cutia toracică este alcătuită din:
– Coaste (12 perechi)
– Stern (osul lung din mijloc, pe care îl simți în piept)
– Coloana vertebrală (partea toracică) – în spate
Rolul ei este să protejeze organele vitale: inima, plămânii, o parte din esofag și trahee.
Deși pare rigidă, cutia toracică este flexibilă – pentru că oasele sunt unite prin cartilaje, ceea ce permite expansiunea în timpul respirației. Când inspirați adânc, coastele se ridică puțin pentru a face loc plămânilor care se umflă.
Coloana vertebrală – Stâlpul corpului este formată din 33–34 de oase mici, numite vertebre. Împreună, vertebrele formează un stâlp flexibil, care: susțin corpul, permit mișcarea (aplecare, rotire, stat în picioare), protejează măduva spinării – centrul de comandă al nervilor.
Coloana ne ajută să stăm drepți – dar e important s-o ținem dreaptă și în viața reală, nu doar în expoziție!
Haideți să mergem mai departe, copii! Suntem acum într-un alt tunel important din corpul uman.
Voi știți unde mergem mai departe? Ați mâncat vreodată ceva delicios și v-ați întrebat ce se întâmplă după ce înghițiți?